Îngrijirea părului

IGIENA PARULUI

Igiena scalpului este deosebit de importanta, deoarece de ea depinde atat frumusetea, cat si sanatatea firului de par. Primul lucru pe care trebuie sa il stim, este ce tip de scalp si par avem: par cu tendinta de ingrasare, normal sau uscat. In functie de natura scalpului si parului, ne putem alege cele mai potrivite produse ingrijire pentru noi. 

Pentru un diagnostic corect si o recomandare de produse potrivite tipului de par, nu ezitati sa apelati la sfaturile medicilor dermatologi.

PARUL GRAS-  se caracterizeaza prin secretia de sebum in exces

INGRIJIRE

- se recomanda spalarea la interval de 2-3 zile; nu se recomanda spalarea excesiva sau zilnica in cazul parului cu tendinta la ingrasare, deoarece prin spalare se inlatura stratul lipidic de pe suprafata scalpului si se stimuleaza secretia de sebum in exces

- se recomanda spalarea cu apa calduta, nu fierbinte, folosind produse speciale pentru par gras sau adaptate pentru spalare frecventa; evitati folosirea produselor de ingrijire care contin silicon, pentru ca pot contribui la aspectul uleios al parului

- samponul se aplica pe radacina firelor de par; scalpul se maseaza bland, deoarece masajul prea viguros poate afea efect iritant, favorizand stimularea producerii de sebum

- balsamul se aplica doar pe lungimea firului de par, nu si pe radacini

- clatiti riguros samponul, balsamul sau alte produse folosite, pentru ca resturile de produse pot lasa parul lipicios sau cu aspect uleios

- pentru a evita spalarea frecventa, folosirea ocazionala a samponului uscat este permisa

- se recomanda limitarea, pe cat posibil, a uscarii parului cu aer cald si a folosirii aparatelor de styling, cum ar fi placa sau ondulatorul, deoarece, pe langa efectul nociv asupra firelor de par, pot favoriza si ingrasarea mai rapida a parului

- pe piaptan sau perie pot ramane resturi de produse de ingrijire ce pot incarca parul, de aceea se recomanda curatarea frecventa a acestora

- evitati sa va jucati cu parul sau scalpul, pentru ca atingerea sau pieptanarea frecventa stimuleaza glandele sebacee; deasemenea, sebumul poate fi transferat usor de pe radacina pe lungimea firelor 

- daca parul gras se asociaza cu aparitia de matreata, se indica efectuarea unui consult dermatologic pentru prescrierea de produse potrivite si stabilirea unui plan corect de tratament

PARUL USCAT- apare cand parul nu primeste sau nu retine suficienta hidratare; are aspect lipsit de luciu si tern la atingere, datorita straturilor deteriorate ale cuticulei. Sebumul nu circula in mod corespunzator pe lungimea firului de par, acesta pierzand elasticitatea, varfurile devenind despicate.

Poate sa apara la orice varsta, insa este mai frecventa odata cu inaintarea in varsta

O varietate factori pot favoriza uscarea parului, cum ar fi factori de mediu (un mediu cald, uscat, expunerea solara sau inotul frecvent in apa cu clor, apa sarata) sau factori care tin de  ingrijirea parului ( obiceiuri privind spalarea, produsele folosite pentru ingrijire si coafare)

INGRIJIRE – recomandari:

Se recomanda evitarea spalarii prea frecvente; este suficient sa spalati parul de 2-3 ori pe saptamana 

Folosirea unui sampon bland, hidratant si aplicarea de balsam special conceput pentru par uscat; sampoanele si alte produse prea dure sau nepotrivite acestui tip de par pot accentua uscaciunea 

Folosirea saptamanala de masti pentru hidratare si regenerare si efectuarea de tratamente periodice la un salon de coafura, utilizand produse profesionale pentru hidratare

Folosirea de apa calduta in timpul spalarii, masand usor scalpul prin miscari circulare pentru a stimula circulatia sangelui

Dupa spalare, parul se tapoteaza usor cu un prosop moale, evitand frecarea, deoarece firele de par se pot deterioara

In cazul in care parul este greu de pieptanat, se recomanda folosirea unui ser  sau ulei potrivit pentru netezire si descalcire 

Se evita coafarea agresiva si frecventa la temperaturi temperaturi ridicate, cum ar fi folosirea uscatorului de par, a placii sau a ondulatorului si vopsirea sau decolorarea parului; evitarea expunerii frecvente la soare, apa sarata sau cu clor;

Tunderea regulata a varfurilor

Urmarea unei diete echilibrate ajuta la mentinerea sanatatii parului

PARUL CU MATREATA- Matreata este o afectiune inflamatorie frecventa, caracterizata prin aparitia de scuame albicioase la nivelul scalpului si in alte zone bogate in glande sebacee, frecvent insotite de senzatie de mancarime.  Nu se cunoaste cu exactitate cauza aparitiei, insa matreata apare mai frecvent la pacienti cu par  gras, in producerea inflamatiei avand rol unele specii de fungi (ex. Malassezia) si se exacerbeaza adesea in perioade mai stresante. 

Se recomanda folosirea de produse speciale antimatreata, care de regula au in compozitie substante antifungice (ciclopirox, ketoconazol, sulfura de seleniu etc.), keratolitice (ex. acid salicilic) si  efect seboreglator 

In cazul in care matreata persista sau se agraveaza sub tratamentul obisnuit, apelati la ajutorul unui medic dermatolog pentru a stabili un plan  adecvat de tratament al afectiunii, cat si pentru preventia reaparitiei 

PARUL CRET-  recomandari pentru ingrijire:

Folosirea unui sampon special pentru par cret si folosirea  regulata a unui balsam hidratant 

Folosirea frecventa unei masti hidratante, pentru a mentine hidratarea si stralucirea parului; daca parul este rebel si greu de coafat si descalcit, serurile, cremele sau uleiurile de par special destinate parului cret, aplicate pe lungimea parului, pot  ajuta in acest sens

Pieptanarea se va face cu o perie cu dinti mari, bland; pieptanarea prea frecventa sau agresiva poate deteriora buclele

Este recomandata uscarea parului prin tamponare cu prosopul, iar daca timpul nu permite asta, se va conecta difuzorul de caldura la nivelul feohnului, folosind preferabil o treapta de temperatura mai scazuta

PARUL VOPSIT – igiena si ingrijirea este similara parului uscat

Nu se recomanda spalarea parului 2-3 zile dupa vopsire pentru a evita scurgerea culorii. Cuticula firului de par ramane deschisa  timp de cateva zile dupa vopsirile profesionale si este importanta fixarea culorii in firul de par.

Evitarea spalarii prea frecvente, spalarea de 2-3 ori pe saptamana, folosind apa calduta este suficienta

Folosirea de sampon special conceput pentru parul vopsit, fara sulfati si folosirea de balsam hidratant dupa fiecare spalare

Folosirea regulata de produse hidratante, cum ar fi  mastile, serurile sau uleiurile de par, special formulate pentru par vopsit care cresc rezistenta parului la factori nocivi externi si ajuta la mentinerea culorii si stralucirii

Folosirea saptamanala de masti pentru hidratare si regenerare sau efectuarea de tratamente periodice la un salon de coafura, utilizand produse profesionale

Folosirea de vopsea preferabil fara amoniac si decolorare cat mai putin frecventa

Evitarea expunerii UV sau a expunerii la apa cu clor sau cu sare; folosirea de masca de inot in acest caz 

Evitarea pe cat posibil a agresiunii termice, folosirea cat mai putin frecventa a uscatorului de par, a placii sau ondulatorului

Tunderea regulata a varfurilor

INTRETINEREA PARULUI

Parul se deterioreaza din cauza unor mici abuzuri din partea noastra, care creeaza in timp efecte nedorite. Acesta nu doar ca isi modifica aspectul, devenind lipsit de volum si stralucire, cu varfurile despicate, dar devine si mult mai greu de coafat. 

FACTORI CARE NE AGRESEAZA PARUL

FACTORI CHIMICI-  vopsirea, decolorarea, aplicarea permanentului. Un par tratat chimic este predispus la frictiune si se deterioreaza mai rapid. Din cauza decolorarii sau a vopsirii repetate, parul poate deveni mai fragil, tern,  deshidratat, lipsit de stralucire, iar varfurile parului se despica  sau se rup mai usor.

FACTORI FIZICI- Uscarea la temperatura ridicata, coafarea cu placa sau ondulatorul, expunerea la conditii meteo extreme, radiatii UV, apa bogata in clor din piscine sau apa sarata. 

Cu cat firul de par este mai subtire, cu atat temperatura aplicata trebuie sa fie mai mica, atat la folosirea placii sau ondulatorului, cat si la folosirea uscatorului de par. 

Placa sau ondulatorul se foloseste doar pe parul uscat corespunzator, iar inainte trebuie aplicate produse pentru protectie impotriva caldurii.

FACTORI MECANICI-  cum ar fi pieptanatul prea viguros, tensiunea creata de prinsul parului strans in coada, folosirea agrafelor. Toti acesti factori creeaza frictiune, iar firul de par se incalceste si se erodeaza.

FACTORI NUTRITIONALI- deficitul de vitamine, proteine, aminoacizi, deficitul de fier precum si o alimentatie neechilibrata, restrictiva sau o cura drastica de slabire pot afecta sanatatea parului si pot duce la caderea acestuia

FACTORI EMOTIONALI SI HORMONALI- stresul cronic si lipsa somnului, precum si dezechilibrele hormonale (ex. hormoni tiroidieni, androgeni) influenteaza rata de crestere si calitatea parului.

OBICEIURI SANATOASE 

Cand vine vorba de sanatatea si de ingrijirea parului, nu conteaza doar produsele pe care le folosim, ci si ingrijirea generala a organismului. Desi nu putem schimba factorii genetici, cum ar fi grosimea firelor de par, avem control asupra dietei noastre, iar o dieta echilibrata, bogata in nutrienti influenteaza pozitiv sanatatea parului.

Cateva dintre alimentele eficiente in mentinerea unui par sanatos sunt:

Somonul salbatic - bogat in proteine si vitamina D, acizi grasi omega-3

Nucile - sunt bogate in acizi grasi esentiali, biotina si vitamia E

Stridii - bogate in zinc si proteine

Cartofii dulci, morcovii - sunt surse importante de beta-caroten, antioxidantul transformat de catre organism in vitamina A

Oua - sunt bogate proteine si  in minerale - biotina, zinc, seleniu, sulf si fier

Spanacul - bogat in fier, acid folic, vitamina A si C

Iaurtul grecesc - sursa de proteine, vitamina B5 si vitamina D

Afinele - cantitate ridicata de vitamina C si antioxidanti

TUNSUL - Un alt obicei sanatos este tunsul parului in mod regulat, pentru a indeparta varfurile despicate care pot duce la o deteriorare mai rapida a firului de par.

FACTORI DE EVITAT

FUMUL/FUMATUL- Fumatul sau expunerea la fumul de tigara pot diminua stralucirea naturala a parului.

PRAFUL si GRASIMEA- trebuie retinut faptul ca instrumentele folosite pentru aranjarea parului se murdaresc, ducand la ingrasarea mai rapida a parului, din acest motiv ele trebuie curatate regulat 

LASA PARUL SA RESPIRE- Scalpul si parul au nevoie de odihna dupa coafari si folosirea in exces a produselor de styling. Se recomanda ca cel putin o data pe saptamana, parul sa fie lasat sa se usuce natural, fara a aplica alte produse. Weekendul poate fi o varianta buna pentru a lasa scalpul si parul sa respire.

SOARELE- soarele usuca firul de par si il oxideaza. O idee ar fi purtarea unei palarii lejere pe timpul verii, pentru a preveni afectarea scalpului, deshidratarea parului si deteriorarea culorii.

ATINGEREA PARULUI-  nu este recomandata atingerea frecventa a acestuia, deoarece duce la ingrasarea si deterioarea mai rapida a firelor de par; deasemenea este de evitat purtarea parului prins strans in coada sau coc pe perioade indelungate, deoarece poate cauza traumatizarea si caderea parului.

PERIATUL-  acesta este un obicei sanatos, insa pieptanatul parului in exces trebuie evitata. Periatul in exces intinde firul de par si rupe varfurile deteriorate. Se recomanda folosirea unei perii sau al unui piaptan calitativ, adaptat firului si lungimii de par, curatate si schimbate periodic. 

In cazul unui par incalcit, se recomanda folosirea unui produs pentru descalcire (ser/ulei/crema) anterior. Periajul se incepe de la varfuri, bland, fara a forta parul si se urca spre radacini progresiv, pe masura ce parul se descalceste.

PRODUSE PENTRU PAR

SAMPONUL

Fiecare dintre noi avem structura firului de par diferita. Din acest motiv, un anumit tratament poate functiona pe un anumit tip de par sau scalp, in timp ce pentru alt tip de par este total nepotrivit.

Samponul  contribuie la curatarea, hidratarea si protejarea firului de par si  al scalpului impotriva factorilor daunatori.

CE FACE UN SAMPON?

Fie ca este un sampon simplu, combinat cu balsam, sampon pentru copii sau sampon specific (pentru matreata, caderea parului, iritatii/mancarimi), are sarcina sa curete parul si scalpul. 

Samponul  contine detergenti, numiti surfactanti (de regula sodium lauryl sulfate sau sodium laureth sulfate),  care ajuta la indepartarea sebumul, a particulelor de praf si a altor impuritati de pe suprafata scalpului.

CE CONTINE UN SAMPON?

Cele mai frecvente categorii de ingrediente folosite in formularea unui sampon sunt:

Apa 

Surfactanti - tensidele sau surfactantii sunt agenti activi de suprafata care elimina grasimea si diversele depuneri de pe suprafata pielii si a firelor de par ( de ex. sodium lauryl sulfate sau sodium laureth sulfate)

Cosurfactanti – de exemplu cocamidopropyl betaine

Dimeticona  (silicon)–  folosit  mai ales in produsele pentru par uscat

Phantenol si alte vitamine, glicerina – rol de hidratare 

Acid citric – rol de reglare a pH-ului

Parfum

Conservanti

Ingrediente de conditionare, de ingrosare, coloranti

In functie de patologia de tratat pot contine substante specifice, de exemplu in cazul sampoanelor antimatreata: zinc pyrithione, octopirox, selenium sulfide, ketoconazol, ciclopirox

Agenti exfolianti – precum acidul salicilic

Unele din ingredientele frecvent folosite in formularea sampoanelor pot avea efect daunator asupra parului si scalpului, precum:

Sulfatii – sunt agenti eficienti pentru curatarea parului si scalpului, insa pot avea efect iritant, pot usca scalpul si parul in exces; se recomanda evitarea acestora in caz de scalp foarte uscat sau sensibil

Parfumul – este de evitat mai ales in cazul unui scalp sensibil

Dimeticona – produs pe baza de silicon, formeaza o pelicula in jurul firelor de par, insa poate contribui la ingrasarea mai precoce a parului

Petroleum – efect iritant si de uscare asupra parului si scalpului

Coloranti sintetici – de evitat mai ales in caz de alergii la nivelul scalpului

Alcool – unele subtipuri de alcool pot avea efect iritant si usuca scalpul

Parabeni

Pentru a alege un sampon potrivit tipului de par, putem opta pentru un produs cu urmatoarele ingrediente:

Pentru parul gras- ingredient activ seboreglator, keratolitic in cazul asocierii cu matreata, potrivite pentru spalare mai frecventa. A se evita produsele 2 in 1, deoarece prea multe ingrediente hidratante aplicate pe scalp pot duce la ingrasarea mai rapida a parului

Pentru parul fin/rar- sampoanele pentru volum, care contin polimeri cu efect de crestere a diametrului firelor de par sunt o alegere potrivita; atentie insa, a se evita produsele care contin silicon, deoarece pot ingreuna parul

Pentru parul uscat- ingrediente hidratante (fara silicon), proteine, keratina 

Pentru par rebel sau cret – alegerea unui sampon hidratant, care ajuta la definirea buclelor

Este important de luat in considerare faptul ca testarea unui sampon ar trebui sa dureze cateva saptamani. Nu ne putem da seama dupa prima utilizare daca acel produs/tratament este eficient.

BALSAMUL SI MASCA DE PAR

Atat balsamul cat si masca, hidrateaza firul de par si au menirea de a-l hrani si descurca. Balsamul are o textura mai usoara, in timp ce masca are ingrediente mai puternice care patrund in textura firului de par.

BALSAMUL – este o denumire folosita pentru produsele cu functie de conditionare.  In timp ce samponul are rolul de a indeparta sebumul, transpiratia, celulele moarte si resturile de produse de hairstyling de la nivelul parului, balsamul face parul mai moale, mai usor de coafat si il protejeaza de posibili factori de agresiune. Balsamul contine agenti de hidratare, umectanti, uleiuri, proteine, agenti de ingrosare – in functie de tipul de balsam ales. Acestea se ataseaza pe suprafata firului de par, alcatuit un strat protector in jurul lor.

Fie ca acesta este balsam clasic, crema, intensiv sau leave-in are urmatoarele functii:

    

Netezirea firelor de par

Reducerea electricitatii statice

Favorizeaza descalcirea

Creste luciul

Hidrateaza

Imbunatateste textura si elasticitatea parului 

Scade vulnerabilitatea parului umed

Este important sa alegem un balsam potrivit tipului nostru de par. 

Balsamul nu se aplica pe radacini, ci doar pe lungimea parului, se mentine aprox. 1-2 minute, apoi se spala (exceptie fac produsele de tip leave-in).

Balsamul are putine posibile efecte adverse, insa se recomanda evitarea contactului cu pielea, mai ales in cazul persoanelor predispuse la acnee.

MASCA DE PAR- aceasta are rolul de la hidrata, la fel ca si balsamul, insa are o actiune mai intensa si de multe ori face parte din categoria tratamentelor pentru par. Masca de par poate avea ingrediente active in cantitate mai mare comparativ cu balsamul si hraneste firul de par in profunzime. 

Frecventa aplicarii unei masti este mai redusa in comparatie cu cea a balsamului de par. Daca balsamul se aplica dupa fiecare spalare, masca este folosita de regula o data pe saptamana. Timpul de actionare al mastii este mai mare decat in cazul balsamului, orice masca avand nevoie intre 15-30 de minute pentru a da rezultate.

Ca si in cazul balsamului, se recomanda evitarea contactului cu pielea (de ex. in zona fruntii), deoarece poate provoca acnee.

SERURI si ULEIURI PENTRU PAR

Serurile sunt  produse folosite pentru styling, preparate de regula pe baza de silicon, care au capacitatea de a forma o pelicula protectiva in jurul firelor de par, protejand impotriva caldurii, a razelor UV, a pieptanarii riguroase, a umiditatii si a altor factori nocivi. Avand particule care reflecta lumina, imbunatatesc luciul parului si ii dau un aspect mai neted.

Uleiurile de par sunt practic tratamente , care au ca ingredient ulei presat la rece, cum a fi uleiul de argan sau cocos. Spre deosebire de seruri, acizii grasi din compozitia lor au capacitatea de a patrunde in profunzimea firului de par, imbunatatind parul deshidratat, uscat, varfurile despicate si netezind parul. 

Proprietatiile serurilor si uleiurilor sunt:

Trateaza unele probleme ale firelor de par

Confera reflexii sau intensifica culoarea parului

Protejeaza si fortifica firul de par

Hranesc firul de par cu vitamine si oligoelemente

Protejeaza parul de razele UV si de temperaturi ridicate

Serurile si uleiurile se aplica doar pe lungimea parului si pe varfuri, unde aceastea sunt despicate, casante, iar pe scalp doar formulele destinate special pentru asta.