Introducere

Otoplastia este procedura chirurgicală prin care se modifică sau corectează forma, poziţia sau dimensiunea urechilor prin îndepărtarea şi remodelarea cartilajului. Otoplastia nu afectează localizarea urechilor sau auzul.

Despre intervenție

Otoplastia este indicată în cazul:

  • malformaţiilor congenitale sau posttraumatice ale urechii externe;
  • urechilor cu aspect sau poziţionare inestetică.

Otoplastia redă echilibrul anatomic al feţei, fiind singura soluţie eficientă şi permanentă pentru corectarea formei urechilor. Deși este o intervenție chirurgicală, este o procedură minim invazivă și rapidă care nu necesită anestezie generală sau spitalizare.

Procedura se practică frecvent pe ambele urechi, scopul fiind obţinerea simetriei, însă în cazul deformărilor asimetrice, se decide împreună cu chirurgul plastician dacă este suficientă intervenţia asupra unei singure urechi.

Mod de acțiune

În timpul intervenției, medicul chirurg va practica o incizie în spatele urechii, evidențiind cartilajul, ca apoi să treacă la modelarea în forma dorită a urechii, cu corectarea anomaliilor. Se folosesc fire neresorbabile ce plicaturează noua formă a urechii. Firele de sutură se extrag la 7 - 10 zile post-operator, iar, pe perioada unei luni, se recomandă purtarea unui bandaj compresiv, ce ajută la menținerea în poziție corectă a urechii.

Cine poate sa beneficieze de tratament ?

Procedura este recomandată pacienţilor după vârsta de 7 ani, când forma urechilor este definitivată. La vârstă adultă, otoplastia este indicată atât femeilor, cât și bărbaților care își doresc să corecteze forma urechilor sau posibilele malformații ale acestora.

DETALII INTERVENȚIE

ÎNAINTE DE INTERVENȚIE:

  • Pacienților li se recomandă un panou de analize preoperatorii;
  • În cadrul unui consult, medicul chirurg va analiza particularitățile cazului și va stabili direcția de tratament;
  • Tratamentele anticoagulante și antiinflamatoare trebuie oprite cu 2 săptămâni înainte de intervenție;
  • Se recomandă curățarea temeinică a urechilor înainte de intervenție;
  • Se recomandă renunțarea la fumat cel puțin o lună înainte și cel puțin 2 săptămâni după intervenția chirurgicală.

PRECAUȚII:

Informați medicul în caz de boli acute (herpes sau alte afecțiuni) și medicații consumate cronic sau acut.

INTERVENȚIA:

  • Intervenţia se desfăşoară fie în regim ambulator, fie cu spitalizare pentru o zi;
  • Anestezia poate fi locală sau totală, în funcție de specificul cazului fiecărui pacient;
  • Durata operației este de aproximativ două ore.

REZULTATE:

  • Rezultatele se evaluează cel mai devreme la 1 - 2 luni postoperator, acest timp fiind necesar ca edemul să se resoarbă și țesuturile să se vindece;
  • În urma intervenției, urechile vor avea o formă corectată și vor fi bine plicaturate, simetrice, de dimensiune și aspect natural;
  • Rezultatele sunt definitive;
  • În cazuri foarte rare, poate apărea o detașare parțială a urechii, caz care poate necesita reoperarea.

DUPĂ INTERVENȚIE:

  • Imediat după intervenție, urechile vor fi într-o poziție de hipercorecție, fiind complet lipite de cap;
  • Odată cu trecerea timpului, poziția lor se va relaxa și așeza în noua formă corectată;
  • Aspectul definitiv se evaluează în 2 - 3 luni postoperator, în prima lună fiind vitală purtarea centurii / bentiței compresive;
  • Disconfortul post-chirurgical este redus și poate fi ținut sub control cu medicație antalgică;
  • Firele de sutură se extrag la 7 - 10 zile postoperator.

RECOMANDĂRI:

  • Se recomandă evitarea activităților sportive intense timp de 14 zile după intervenție, dar și expunerea la temperaturi ridicate (saună, duș fierbinte)

COMPLICAȚII:

Posibilele complicații ale otoplastiei pot fi cu ușurință preîntâmpinate prin respectarea timpilor și pașilor de refacere specificați de medicul chirurg. Printre complicații se numără:

  • Sângerarea;
  • Formarea hematoamelor;
  • Infecția;
  • Desfacerea suturii (dehiscența);
  • Formarea de cicatrici defectuoase, hipertrofice sau cheloide;
  • Reapariția diformităților, cauzată de desprinderea firelor de sutură de pe cartilaj.

CONTRAINDICAȚII:

  • Nu se recomandă intervenția chirurgicală în caz de sarcină și alăptare;
  • Discutați cu medicul dumneavoastră dacă suferiți sau sunteți suspectat de alergii medicamentoase.