Introducere

Labioplastia este procedura chirurgicală prin care se reduce dimensiunea sau se modifică forma labiilor mari sau mici. Cel mai frecvent se solicită labioplastia labiilor mici.

Despre labioplastie

Labioplastia este cea mai frecventă intervenție de natură estetică asupra organelor genitale feminine. Ea este recomandată în cazul:

  • Labiilor hipertrofice, mărite, cu exces tegumentar, cu aspect flasc sau asimetric;
  • Labiilor cu formă alterată, ca urmare a unor traumatisme, în urma unei scăderi masive în greutate sau în urma unei naşteri pe cale naturală;
  • Labiilor care, prin mărimea şi forma lor, produc pacientei disconfort, durere, tumefiere și iritații, fie în timpul actului sexual, fie în cadrul activităților sportive.

Procedura se poate combina şi cu alte intervenţii estetice genitale, așa cum sunt vaginoplastia, augmentarea punctului G sau proceduri non-invazive de rejuvenare vaginală.

Mod de acțiune

Procedura vizează corectarea aspectului și a dimensiunii labiilor mari sau mici. În timpul intervenției, prin intermediul unor incizii fine, se vor remodela labiile până la conturul dorit. Se închide incizia cu fir de sutură chirurgical resorbabil şi se aplică un pansament.

Labioplastia asigură eliminarea oricărui disconfort în timpul actului sexual sau al activităţii fizice și redă aspectul estetic, armonios, al zonei genitale.

Cine poate sa beneficieze de tratament ?

Procedura este recomandată femeilor care își doresc corectarea problemelor de natură estetică sau funcțională ale labiiilor mari sau mici.

DETALII INTERVENȚIE

ÎNAINTE DE INTERVENȚIE:

  • Un consult pre-operator este esențial în stabilirea scopului și rezultatelor intervenției;
  • Pentru a diminua riscul de vânătăi sau de hematom trebuie oprit tratamentul de tip Aspirină sau Ibuprofen, cu 10 zile înaintea intervenției, cu acordul medicului curant.

PRECAUȚII:

Informați medicul în caz de boli acute (herpes sau alte afecțiuni), tratamente care fluidifică sângele, tratament cu antiinflamatoare etc.

INTERVENȚIA:

  • Intervenția se realizează, de regulă, sub anestezie locală, însă se poate opta și pentru cea generală;
  • Procedura durează 1 - 2 ore;
  • Excesul tegumentar va fi îndepărtat folosind bisturiul sau laserul;
  • Se folosesc fire resorbabile pentru sutura inciziilor;

REZULTATE:

  • Sunt necesare 6 - 8 săptămâni pentru a evalua rezultatul final – în această fereastră de timp,edemul se resoarbe și procesul de vindecare se finalizează;
  • Cicatricile vor fi ascunse în pliurile pielii;
  • În urma labioplastiei, zona genitală va fi remodelată, poziția și aspectul labiilor corectate, iar discomfortul fizic asociat activităților sportive sau sexuale va fi minimizat.

DUPĂ INTERVENȚIE:

  • Disconfortul resimțit de pacienți este ușor de ținut sub control cu ajutorul analgezicelor;
  • Edemele și vânătăile sunt normale, ele dispar în 5 - 15 zile;
  • Urinarea și statul în șezut pot fi însoțite de disconfort în primele săptămâni;
  • Se prescrie, de obicei, terapia antibiotică post-intervenție.

RECOMANDĂRI:

  • Purtarea de haine și lenjerie strâmtă este interzisă în primele săptămâni după intervenție;
  • Se recomandă repaus sexual timp de 6 săptămâni;
  • Igiena în zona tratată trebuie menținută cu rigurozitate, pentru a evita apariția potențialelor infecții.

COMPLICAȚII:

- asimetrii

- cicatrizare defectuasă;

- sângerare;

- sensibilitate redusă la nivel genital.

Reacțiile locale(edem, iritație, discomfort) sunt normale în primele zile după intervenție și remit spontan. Dacă oricare din aceste reacții locale sau complicații vă îngrijorează, contactați medicul dvs. chirurg.

CONTRAINDICAȚII:

  • Discutați cu medicul dumneavoastră dacă suferiți de alergii medicamentoase.