Liposucție coapse

Introducere

Liposucția este procedura chirurgicală prin care se îndepărtează radical și definitiv depozitele de grăsime localizate.

Liposucția este indicată pentru zonele cu depozite adipoase persistente.Acestea nu dispar cu o dietă strictă și exerciții fizice. Liposucția nu este o metodă de slăbit sau de control al greutății. Liposucția nu poate înlocui un stil de viață sănătos.

Despre liposucție

Chirurgia estetică a siluetei permite remodelarea și sculptarea anumitor zone ale corpului, pentru a construi o siluetă în armonie cu imaginea de sine a pacientului.

Liposucția este intervenția chirurgicală prin care se intervine pentru a elimina grăsimea prezentă în cantități excesive în anumite zone ale corpului:

  • la nivelul abdomenului superior;
  • în regiunea sub-ombilicală;
  • șolduri;
  • fese;
  • glezne;
  • brațe;
  • la nivelul feței și gâtului.

Mod de acțiune

La nivelul coapselor, liposucția se recomandă pentru:

  • Îmbunătățirea aspectului pielii în scop estetic: liposucția coapselor anterioare;
  • Reconturarea siluetei: liposucția coapselor interioare, adesea efectuată împreună cu cea a genunchilor, pentru a maximiza efectul intervenției;
  • Îndepărtarea excesului de grăsime situat la nivelul coapselor și / sau al șoldurilor: liposucția coapselor exterioare;
  • Reducerea circumferinței totale a coapselor.

Chirurgul va practica incizii cutanate de dimensiuni reduse (3 - 4 milimetri), de obicei ascunse într-o pliu de piele. Celulele de grăsime din straturile profunde și superficiale de grăsime vor fi aspirate cu ajutorul unor canule, cu evitarea lezării nervilor și a vaselor de sânge.

Cine poate să beneficieze de tratament ?

Procedura este recomandată femeilor și bărbaților care își doresc sculptarea armonioasă a coapselor, precum și un aspect tonifiat și ferm al acestei zone.

DETALII INTERVENȚIE

ÎNAINTE DE INTERVENȚIE:

  • Înainte de intervenția chirurgicală, se va efectua un consult pre-operator;
  • Orice tratament anticoagulant trebuie oprit cu 10 zile înainte de procedură cu acordul medicului curant;
  • În funcție de tipul de anestezie ales, vi se poate cere să nu mâncați și să beți timp de 6 ore înainte de operație;
  • Este recomandată renunțarea la fumat cu o luna înainte de intervenție.

PRECAUȚII:

Informați medicul în caz de boli acute (herpes sau alte afecțiuni), tratamente care fluidifică sângele, tratament cu antiinflamatoare etc.

INTERVENȚIA:

  • Intervenția durează între 1 - 3 ore;
  • În general, se folosește anestezia loco-regională sau generală;
  • Se practică incizii cutanate de dimensiuni reduse - de 3 - 4 milimetri;
  • Celulele de grăsime din straturile adipoase profunde și superficiale sunt aspirate prin micro-canule, cu evitarea nervilor și a vaselor de sânge;
  • Cantitatea de grăsime eliminată este adaptată la țesutul tegumentar al pacientului.

REZULTATE:

  • La aproximativ 3 săptămâni după intervenție, odată cu retragerea edemului, rezultatele vor începe să apară;
  • Rezultatul final poate fi cel mai bine apreciat la 6 luni după procedură.

DUPĂ INTERVENȚIE:

  • Post-operator, durerile sunt reduse, însă pacienții pot resimți o senzație de oboseală;
  • Timpul necesar pentru recuperarea chirurgicală este proporțional cu cantitatea țesut adipos eliminată;
  • Recuperarea se întinde pe o perioadă de repaos de până la 2 - 4 săptămâni;
  • Activitățile fizice intense pot fi reluate doar după 3 - 4 săptămâni;
  • Edemele și echimozele post-operatorii sunt normale, acestea se vor retrage în primele două săptămâni de după intervenție.

RECOMANDĂRI:

  • Este recomandat să purtați un bandaj compresiv timp de 2 până la 4 săptămâni.

COMPLICAȚII:

  • Tumefieri, edeme și echimoze;
  • Senzație de tensiune la nivelul inciziei, furnicături, sau amorțeală a zonei tratate;
  • Infecții.

Reacțiile locale sunt normale în primele săptămâni de la operație, însă vă recomandăm să contactați medicul dacă una sau mai multe dintre simptomele de mai sus vă îngrijorează excesiv sau acuzați febră.

CONTRAINDICAȚII:

  • Nu se recomandă intervenția chirurgicală în caz de sarcină și alăptare;
  • Discutați cu medicul dumneavoastră dacă suferiți de alergii medicamentoase.