Introducere

Liftingul de brațe elimină excesul tegumentar de la nivelul brațelor, repoziționând pielea și diminuând depozitele adipoase din această zonă.

Despre procedură

Liftingul redă aspect ferm, armonios și tonifiat al brațelor. Printr-o unică intervenție, se pot elimina excesul de piele din partea superioară a brațelor, dar și depozitele adipoase din această regiune. În multe cazuri, pacienții pot opta pentru o remodelare corporală extinsă, caz în care această procedură poate fi combinată cu alte intervenții chirurgicale ca liftingul sânilor, al coapselor sau abdominoplastia.

Mod de acțiune

Există mai multe abordări chirurgicale ale ptozei brațului, în funcție de specificul fiecărui pacient:

cu incizie longitudinală de-a lungul părții inferioare a brațului:

  • Această procedură chirurgicală este recomandată pacienților cu laxitate cutanată majoră, care se confruntă cu probleme estetice (aspectul încrețit, ridat al pielii brațului), dar și cu disconfort funcțional (roșeață sau macerare a brațului interior);
  • Primul pas îl va constitui lipoaspirația;
  • Apoi, excesul de piele se îndepărtează utilizând o incizie longitudinală de-a lungul axilei.

cu incizia orizontală a axilei:

  • Acest tip de intervenție chirurgicală vizează un pacient cu exces tegumentar redus și cu laxitate a pielii situată în prima treime superioară a brațului;
  • Prin intermediul unei incizii orizontale, ascunsă în pliul axial, se elimină excesul de piele;
  • Procedura poate fi combinată, dacă este necesar, cu o lipoaspirație.

o combinație a celor două proceduri.

Cine poate să beneficieze de tratament ?

Procedura este recomandată femeilor și bărbaților care își doresc remodelarea acestei zone, pacienților supraponderali care au pierdut în greutate, ajungând la o masă corporală stabilă, sau celor care au pierdut o mare parte a masei musculare și au nevoie de o intervenție care să corecteze aspectul brațelor.

DETALII INTERVENȚIE

ÎNAINTE DE INTERVENȚIE:

  • Un consult pre-operator va fi necesar înainte de intervenție;
  • Consultarea cu un anestezist este obligatorie, de asemenea, cu 48 de ore înainte de intervenție;
  • Se recomandă oprirea fumatului cu o lună înaintea și după realizarea intervenției:
  • Se recomandă încetarea administrării de tratamentele medicamentoase de tip contraceptive orale și anticoagulantele, cu acordul medicului curant.

PRECAUȚII:

Informați medicul în caz de boli acute (herpes sau alte afecțiuni), tratamente care fluidifică sângele, tratament cu antiinflamatoare etc.

INTEVENȚIA:

  • Procedura durează între 2 - 3 ore, în funcție de complexitatea cazului și de specificul fiecărui pacient;
  • Pacientul poate pleca acasă în aceeași zi, uneori poate fi necesară internarea pentru o noapte;
  • Se practică fie anestezia generală, fie cea locală.

REZULTATE:

  • Se poate remarca devreme reducerea infiltrației adipoase, dar și a laxității pielii;
  • Se pot constata curând după intervenție îmbunătățiri funcționale (la mișcarea sau ridicarea brațelor);
  • Rezultatul final poate fi apreciat în decurs de 6 - 12 luni după intervenția chirurgicală.

DUPĂ INTERVENȚIE:

  • Durerea postoperatorie este moderată și, de obicei, controlată cu ajutorul medicației antialgice;
  • Edemul și vânătăile sunt normale și se vor retrage în 10 - 20 zile după intervenția chirurgicală;
  • După externare, pacienții trebuie să revină la un control post-chirurgical la 2-3 zile după intervenție;
  • Perioada de recuperare poate fi neplăcută datorită senzației de tensiune din jurul cicatricilor
  • Activitatea normală poate fi reluată la câteva zile după procedură, cu evitarea eforturilor fizice intense, acestea fiind amânate până la 4 săptămâni;
  • Cicatricile vor avea un aspect roșiatic - roz în primele 3 luni, urmând ca acest lucru să dispară progresiv, în primii 1 - 2 ani după lifting.

RECOMANDĂRI:

  • Se recomandă evitarea mișcărilor și întinderilor bruște în primele zile după intervenție;
  • Activitatea fizică intensă nu poate fi reluată mai devreme de 4 săptămâni;
  • Cicatricile trebuie protejate cu o cremă sau loțiune cu factor de protecție solară ridicat în primele 3 luni post-operator.

COMPLICAȚII:

  • Infecții;
  • Hematoame;
  • Vindecare defectuoasă a cicatricilor;
  • Amorțeală;
  • Necroza țesuturilor;
  • Sensibilitate la nivelul inciziilor - dispare de regulă în 3 -6 luni post-operator.

Reacțiile locale(edem, hematom, sensibilitate) sunt normale în primele săptămâni de la operație, însă, dacă una sau mai multe dintre acestea persistă, trebuie contactat medicul chirurg.

CONTRAINDICAȚII:

  • Nu se recomandă intervenția chirurgicală în caz de sarcină și alăptare;
  • Discutați cu medicul dumneavoastră dacă suferiți de alergii medicamentoase.